PRIMA CASA

Prima Casă 2020: Românii se pot înscrie pentru credite

Autoritățile au anunțat lansarea ediției din acest an a programului Prima Casă, astfel că doritorii se pot înscrie la băncile participante. Cei care vor să cumpere sau să construiască o locuință pot accesa credite bancare pentru care statul garantează în proporție de 40% sau 50%, în funcție de tipul de locuință. Cu toate acestea, cei care fac creditul trebuie să vină cu un avans de cel puțin 5% din prețul imobilului.

Recent, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a anunțat lansarea ediției din 2020 a programului Prima Casă, astfel că românii se pot înscrie la cele 14 bănci participante: BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Romaneasca, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Vista Bank, Leumi Bank si Intesa Sanpaolo Bank.

Anunțul vine după ce Guvernul a stabilit plafonul de garantare pentru Prima Casă 2020 la două miliarde de lei, prin HG nr. 112/2020. 

Regulile după care se desfășoară programul Prima Casă se regăsesc în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 şi normele de aplicare aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 717/2009.

Pentru a putea primi un credit prin acest program, beneficiarul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • la data solicitării creditului garantat, declară pe propria răspundere fie că nu deține în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul ori soția nicio locuință, indiferent de modul și de momentul în care a fost dobândită, fie că deține în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul ori soția cel mult o locuință, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafață utilă mai mică de 50 m²;
  • achiziționează sau construiește o singură locuință, printr-un credit acordat și garantat în condițiile Programului;
  • are calitatea de împrumutat în raport cu finanțatorul.

Persoanele care vor să se înscrie în programul Prima Casă au posibilitatea să cumpere o locuință deja finalizată sau să construiască una nouă. Condițiile de eligibilitate sunt specifice fiecărei categorii în parte. Pentru locuințele noi, statul acordă o garanție de 50%, iar pentru celelalte tipuri de imobile, garanția este de 40%.

Prima Casă pentru locuințe finalizate

Beneficiarii care achiziționează în cadrul programului o locuință finalizată trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • la data solicitării creditului garantat, declară pe propria răspundere fie că nu deţin în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia nicio locuinţă, indiferent de modul şi de momentul în care a fost dobândită, fie că deţin în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 m2;
  • locuința care se achiziționează în cadrul programului se încadrează în una dintre clasele A, B sau C de eficiență energetică;
  • îndeplinesc condiţiile specifice prevăzute în cadrul normelor interne de creditare ale finanţatorilor (băncile);
  • dispun de un avans de cel puțin 5% din preţul de achiziţie a locuinţei, care acoperă diferenţa dintre preţul de achiziţie a locuinţei rezultat din antecontractul de vânzare-cumpărare şi finanţarea garantată;
  • prezintă finanțatorilor documentele specifice procesului de licitație, în locul antecontractului de vânzare-cumpărare. Criteriul este aplicabil în cazul achiziționării de locuințe în cadrul procedurilor de executare silită;
  • se obligă să constituie un depozit colateral pentru garantarea dobânzii, în valoare egală cu trei rate de dobândă;
  • se obligă să nu înstrăineze locuința achiziționată în primii 5 ani de la data dobândirii;
  • se obligă să asigure locuința achiziţionată din finanţarea garantată împotriva tuturor riscurilor.

Bine de știut: Chiar dacă cei care achiziționează o locuință prin Prima Casă nu au voie să o înstrăineze în primii cinci ani de la data dobândirii, există totuși anumite situații în care acestea pot fi închiriate și chiar vândute.

Prin urmare, locuințele cumpărate prin Prima Casă pot fi închiriate în primii cinci ani de la dobândire, însă va fi nevoie de acordul băncii în acest sens și apoi de cel al Ministerului Finanțelor. Însă, dacă banca refuză să permită închirierea imobilului respectiv, proprietarul va trebui să accepte acest lucru, neavând altă soluție legală la îndemână.

Pe de altă parte, cei care vor să vândă locuința obținută prin Prima Casa în primii cinci ani de la dobândire au la dispoziție trei variante: locuința e preluată prin novație, se cumpără sau se construiește o altă locuință prin același program sau se rambursează creditul anticipat. De asemenea, și în aceste situații, este nevoie de acordul băncii și al Ministerului de Finanțe.