PROGRAMUL NOUA CASA 2022

PROGRAMUL NOUA CASA 2022

PROGRAMUL NOUA CASA 2022

Noua Casă 2022:

Persoanele fizice care vor să-și ia locuință pot aplica deja în program.

Principalele informații de știut

Persoanele care doresc să achiziționeze o locuință prin contractarea de credite garantate de stat în cadrul programului Noua Casă trebuie să îndeplinească o serie de condiții de eligibilitate, dar și să parcurgă o serie de pași după ce au găsit locuința pe care o doresc, conform unui ghid al programului publicat recent de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM). Toți cei interesați se pot înscrie deja în program, iar printre altele, pentru a fi eligibili, aceștia trebuie să nu fi beneficiat în trecut de finanțare prin programul Prima Casă.

În contextul în care Guvernul a stabilit deja plafonul de garantare pentru anul 2022 la valoarea de 1,5 miliarde de lei, FNGCIMM a anunțat vineri lansarea programului Noua Casă, iar astfel dosarele primilor beneficiari au putut fi încărcate în aplicația programului. 

FNGCIMM a publicat recent și un ghid al programului ce cuprinde atât detalii referitoare la valoarea și dobânda creditelor, la garanții și asigurări, cât și la pașii de urmat după ce a fost găsită o locuința sau care sunt motivele pentru care dosarul poate să devină invalid.
 

Cine poate aplica
Specific, cei care doresc să aplice pentru un credit trebuie să îndeplinească una dintre următoarele condiții:

  • fie să nu dețină în proprietate o locuință, indiferent de modul în care a fost dobândită; 
  • fie să dețină în proprietate cel mult o locuință, cu o suprafață utilă mai mică de 50 mp și care nu a fost achiziționată prin programul Prima Casă (în acest caz fiind nevoie de o declarație pe propria răspundere).

În programul Noua Casă se poate înscrie orice persoană, singură sau împreună cu partenerul și doar în condițiile în care ambii îndeplinesc criteriile de eligibilitate ale programului.

În situația în care unul dintre parteneri a beneficiat în trecut de creditele garantate de stat cuprinse în program și a obținut consultanță din partea băncii, creditul poate fi accesat doar de partenerul care îndeplineşte condiția legată de accesare a unei singure locuințe, celălalt având doar calitatea de garant sau coplătitor.

De asemenea, pe lângă condițiile enumerate, beneficiarii vor trebui să îndeplinească și o serie de criterii de eligibilitate cerute de banca cu care au decis să lucreze.

La ce preț se poate achiziționa o locuință
Cei interesați pot cumpăra în cadrul programului locuințe noi sau consolidate la o valoare maximă de 70.000 de euro, avansul minim obligatoriu fiind de 5%, iar procentul maxim de garantare de 50%.

Dacă locuința ajunge până la 140.000 de euro, atunci valoarea maximă a creditului va putea ajunge la 119.000 euro, cu un avans de 15% din partea beneficiarului.  

Important de știut este că cei care vor să își cumpere o locuință care depășește prețul maxim din program o pot face, însă cu condiția achitării diferenței din veniturile proprii.

Cât te costă
Conform ghidului, pentru a afla costurile exacte ale unui credit Noua Casă este necesar să soliciți informații băncii și să fii pregătit de plata avansului minim obligatoriu. 

De asemenea, alte costuri vor consta în:

  • depozitul colateral, ce reprezintă contravaloarea a trei rate de dobândă;
  • dobânda, formată din Indicele de Referință pentru Creditele Consumatorilor la care se adaugă o marjă de maximum 2%;
  • comisionul anual de garantare, ce reprezintă 0,3%;
  • costuri privind prima de asigurare a imobilului și în taxele notariale pentru cumpărarea locuinței.

Documentele necesare pe care persoanele interesate trebuie să le depună

  • solicitare de garantare/solicitare de emitere a promisiunii unilaterale de creditare și promisiunea de garantare dacă este cazul;
  • documentul de identitate al beneficiarului/beneficiarilor, precum și al soțului/soției, dacă este/sunt căsătorit/căsătoriți, din copie certificată;
  • declarația pe propria răspundere a beneficiarului;
  • antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sau sub semnătura privată cu data certă;
  • extras de carte funciară privind locuința ce urmează să fie achiziționată din finanțare, eliberat cu cel mult 15 zile dinainte de data solicitării de garantare;
  • certificatul de eficiență energetică pentru una dintre clasele A, B sau C de eficiență energetică;
  • în cazul acordarii unei promisiuni de garantare se atașează și promisiunea unilaterală de creditare emisă de către bancă;
  • în cazul achiziționării unui imobil care a mai făcut obiectul unei finanțări garantate din cadrul programului, pentru care interdicția de înstrăinare a expirat, acordul emis de Ministerul Finanțelor pentru înstrăinarea locuinței achiziționate din cadrul programului și pentru ridicarea temporară a interdicției de grevare cu sarcini a locuinței achiziționate de către vânzător.

Ce să faci după ce ai găsit locuința pe care vrei să o cumperi

1. Asigură-te că dispui de avansul minim obligatoriu şi depozitul colateral solicitat, precum și de bani pentru alte cheltuieli generate de cumpărarea casei.
2. Alege banca cu care vei lucra şi pregăteşte actele solicitate de bancă pentru dosarul de credit.

Principalele motive pentru invalidarea unui dosar
Printre cele mai întâlnite motive pentru care dosarele de creditare sunt invalidate se numără: lipsa documentelor obligatorii, documente expirate sau ilizibile, informații completate greşit în aplicație. 

De ținut cont este că invalidarea unui dosar nu reprezintă în fapt o respingere a dosarului, ci o solicitare de completare sau remediere a unor greșeli. 

Ce trebuie să știi după ce ai achiziționat locuința
După achiziționarea unei locuințe prin programul Noua Casă, proprietarii nu vor putea să o vândă în primii cinci ani de la cumpărare, iar atunci când vine vorba de închiriere acest lucru se va putea face doar cu acordul băncii și al Finanțelor.